Boxele de podea Spendor A4 – Rafinamentul și know-how-ul unui lider

Boxele de podea Spendor A4 au 5 stele pe WhatHiFi? și niciun punct slab. Printre caracteristicile pentru care revista de specialitate le recomandă pentru achiziție și care fac din Spendor A4 câștigătoarele premiului WHAT HI-FI AWARDS 2017 sunt: un sunet agil, articulat, expresiv, rezoluție detaliată, construcție solidă și compactă, finisaje excelente.

“Deci dacă ești în căutarea unei perechi de boxe de podea premium, compacte, Spendor A4 este exact ceea ce cauți. Construcția este elegantă, finisajele sunt premium iar sunetul de excepție. Spendor mizează pe tradiționalele punctele forte, dar adaugă o doză de entertainment” punctează recenziile WhatHiFi?

Construcție și compatibilitate

Este tentant pentru cunoscătorii brandului Spendor să se gândească la modelul A4 ca la un upgrade al bine-cunoscutului model A5. Însă Spendor A4 sunt cu totul diferite, chiar dacă stilul general și dimensiunile cabinei sugerează o asemănare.

Designul este pe 2 căi, spre deosebire de 2.5 căi ale modelului Spendor A5. Schimbarea este marcată de o modificarede la 2 drivere de 15 cm la un singur mid/ bass de 18 cm.

Frecvențele joase sunt reglate de un port reflex pe spate, iar cele înalte sunt redate de tweeter-ul de 22 mm, preferat de Spendor, care produce o gamă de frecvențe mai largă și o distorsiune mai mică decât modelele tradiționale cu calotă de mătase.

Modificarea configurației unității drive nu modifică prea mult specificațiile de bază.Sensibilitatea este 86dB / W / m (doar un singur dB mai jos față de A5) și impedanța nominală rămâne la 8 Ohmi. Orice amplificator adecvat ca preț va fi mai mult decât potrivit.

Calitatea construcției este impresionantă. Cabina este extrem de rigidă, cu o îmbinare internă atent concepută, combinată cu utilizarea inteligentă a amortizării polimerului de masă joasă.Finisajul este foarte plăcut, cu tăiere clară, detalii plăcute și furnir din lemn. Sunt disponibile opțiunile tradiționale de finisaje, inclusiv Black Ash, Dark Walnut și Natural Oak.

Conexiunea se realizează printr-o pereche de terminale de calitate superioară. Spendor a renunțat la metoda biwiring odată cu modelele din seria A în încercarea de a simplifica lucrurile. Și asta este bine. Pentru că e mai ușor să folosești un singur cablu de calitate în fața unei alternative inferioare și de dimensiuni duble.

Spendor A4 sunt boxe de podea nu foarte sensibile în ceea ce privește poziționarea. Trebuie să le acorzi doar puțin spațiu să respire și să nu le înghesuiești într-un colț al camerei. Pentru stabilitatea imaginii stereo, se orientează ușor către zona de ascultare.

Tehnologia Spendor A4

În ceea ce privește tehnologia, Spendor a dezvoltat noi drivere: unitatea de bas/ medii de 180 mm din polimer conține materiale noi cu calități surround și suspensii noi, pentru o stabilitate termică și mecanică optimizată, o bună manevrabilitate a puterii și liniaritate la nivel scăzut. Tweeterul realizat din poliamidă de 22 mm a fost conceput pentru a oferi răspunsul de înaltă frecvență al unei diafragme mici, păstrând, în același timp, caracteristicile de frecvență joasă a unei calote mai mari, iar profilul acestuia ajută la dispersia pe o arie mare de ascultare. Rețeaua de crossover este o combinație de filtre 2 și 3, dar folosește inductori de precizie care permit un control fin suplimentar asupra răspunsului acustic complet.

Spendor explică că acest lucru permite funcționarea detaliată a caracteristicilor crossover-ului, care de multe ori poate avea un efect semnificativ asupra calității sunetului, în special pe soundstage și sincronizare. Cu cât crossover-ul este mai complex, cu atât potențialul de confuzie a fazelor pentru semnalul muzical este mai mare, confuzie care tinde să fie mai evidentă în focaizare, imagistică și sincronizare, astfel încât grija producătorului Spendor în acest aspect al designului a fost crucială.

Sunetul Spendor A4

Odată puse în funcțiune, nu va dura mult timp până să realizezi că aceste boxe sunt cu adevăratexcepționale și că își merită laudele și premiile. Au un caracter mai prietenos decât modelul vechi. Sunt expresive, dinamice și poate surprinzător pentru un design britanic, deloc rigide.

Set-up în showroom:

Preamplificator Exposure 3010S2D

CD Player Exposure 3010S2

Amplificator de putere Exposure 3010S2

Cablu RCA Van den Hul 3T The River

Cablu audio Van den Hul The CS122 Hybrid

Am început audițiile cu Tchaikovsky’s – 1812 Overture, piesă pe care boxele și-au dezvăluit dinamica și au demonstrat complexitatea construcției. Detaliile sunetului sunt foarte bogate, boxele Spendor A4 fiind capabile să urmărească mai multe linii instrumentale, în timp ce le redau ca un ansamblu muzical perfect coerent.

Spendor s-a mândrit dintotdeauna cu redarea unei tonalități naturale, sigure și convingătoare, iar A4 nu poate să fie decât un exemplu foarte bun în acest sens. Sunetul este clar și perfect echilibrat, boxele sunt pline de viață și foarte articulate, lucru care se traduce într-un sunet extrem de antrenant.

Imaginile stereo sunt impresionante. Odată poziționate corespunzător (și asociate cu electronice corespunzătoare), aceste boxe descriu un stil sonor expansiv, frumos stratificat, populat cu instrumente precise. Imagistica sonoră rămâne stabilă chiar și atunci când muzica devine extrem de complexă, ceea ce nu este ușor pentru multe alte boxe.

Piesele care ilustrează perfect și denotă sincronizarea și imagistica boxelor Spendor A4 sunt cele ale lui Graham Fitkin, unde interacțiunea celor două piane și interrelațiile lor ritmice complexe au fost foarte bine redate, fără greșeli și a fost perfect posibil să discernem cele două piane separate, spațial și muzical.

Pe Massive Attack – Teardrop, A4 au arătat că sunt capabile să articuleze frecvențe joase și profunde. Dar au rămas rafinate și complexe atunci când piesa a devenit extrem de aglomerată. Ritmul a rămas într-o zonă sigură și controlată. Toată complexitatea perspectivei și capacitatea de analiză la care te aștepți de la niște boxe Spendor există, iar în cazul modelului A4 se simte o anumită doză de entuziasm.

Mediile sunt minunate. Vocile vin cu o claritate impresionantă, o proiecție plăcută și un nivel de subtilitate de lider în domeniu. Aceste lucruri sunt indicate de drivere bine potrivite și o îmbinare atent calibrată.

Pe piesa Peshwari de la Andy Sheppard, Spendor A4 au oferit un sentiment de energie și vitalitate a sunetului fără să fie nevoie să creștemvolumul. Un ritm viu, cu o excelentă interacțiune dintre saxofonul lui Sheppard și chitara lui John Paricelli. O piesă care exprimă energie fără explozie și fără a da volumul la maxim, iar Spendor A4, prin capacitatea lor de a ajunge la inima mesajului muzical, reușesc să redea printr-o forță cheie care le reprezintă întregul dinamism al sunetului.

Având în vedere experiența și know-how-ul producătorului Spendor, te aștepți ca întreaga tonalitate instrumentală să fie la un nivel superior și așa este. Pe piesa All ‘Improvviso de Christina Pluhar și L’Arpeggiata, mixul de instrumente vechi și moderne, complet armonizate și fără colorații stridente este redat perfect. Pasajele mai complexe și subtilitățile piesei sunt gestionate cu o siguranță exemplară și fără efort.

Orchestrele de camera precum Dmitri Shostakovich: Jazz Suite, Waltz No. 2 au multă finețe, ambianța se recreează complet, interpretarea foarte evocatoare din epoca anterioară războiului esteredată foarte autentic de SpendorA4. Boxele dau o impresie convingătoare a energiei unui ansamblu mare și își păstrează forța chiar și pe pasajele cele mai dificile.

Spendor A4 sunt boxe care impresionează prin forță, dar și prin discreție. Nu sunt stridente și nu devin confuse sau lente. Caracterul discret provine atât din ceea ce nu greșesc, cât și din ceea ce fac bine: ritm rapid, dinamic și vocale curate, percuția tactilă, iar rezultatul final este indubitabil de propulsive și îl poartă cu ușurință pe ascultător: dacă ești audiofil, Spendor A4 sunt recomandarea potrivită: ia un loc, relaxează-te și bucură-te de muzică!


Vino în showroom-ul Stereomag (Vasile Alecsandri 14) să asculți boxele Spendor A4 și celelalte modele din gamă! Îți garantăm o audiție memorabilă!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *